Home » Natură » Există o singură creatură care poate supravieţui Apocalipsei şi este considerată indestructibilă

Există o singură creatură care poate supravieţui Apocalipsei şi este considerată indestructibilă

Există o singură creatură care poate supravieţui Apocalipsei şi este considerată indestructibilă
Publicat: 18.07.2017
Minusculele tardigrade sunt considerate ca făcând parte dintr-o specie despre care se poate spune că este indestructibilă, după ce oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că sunt singurele creaturi care vor supravieţui în orice condiţii până când Soarele se va stinge. La propriu.

Cu toate că pe Terra gândacii sunt priviţi drept vietăţile cele mai rezistente, aceste microorganisme cu opt picioare sunt, de fapt, mult mai puternice şi vor continua să existe pe planetă şi în următorii 10 miliarde de ani, indiferent că vine Apocalipsa ori că ne acoperă potopul, au descoperit oamenii de ştiinţă de la Universitatea Oxford, informează The Telegraph.

Tardigradele sunt capabile să supravieţuiască timp de 30 de ani fără hrană sau apă şi să reziste la temperaturi extreme de până la 150 de grade Celsius, la adâncimile mărilor sau la vacuumul îngheţat al spaţiului cosmic. Cercetătorii de la Universităţile Oxford şi Harvard au descoperit că abilităţile lor fantastice le-ar proteja în cazul unor calamităţi, chiar dacă acestea ar fi atât de puternice încât să şteargă de pe faţa Pământului orice urmă de viaţă. Singurele evenimente care ar putea determina dispariţia tardigradelor – adică un asteroid gigantic, explozia unei stele sau radiaţii gama mortale – nu vor avea loc până când soarele nu va muri, scrie Gândul.

Aceste descoperiri nu sugerează doar că tardigradele vor supravieţui mult după ce oamenii vor fi dispărut, ci dă şi speranţa că viaţa ar putea exista chiar şi pe planete pustii şi mult mai ostile.

„Viaţa pe această planetă poate continua mult după ce oamenii vor dispărea. Tardigradele sunt organismele care se apropie cel mai mult de ideea de indestructibil de pe întreg Pământul, dar există şi posibilitatea să mai fie alte specii similare undeva în Univers. În acest context, ar fi cazul să începem să căutăm serios viaţă pe Marte şi în alte zone ale sistemului solar, în ggeneral. Dacă Tardigradele sunt cele mai rezistente specii de pe Pământ, cine ştie ce mai există în alte părţi”, a îndemnat doctorul Rafael Alves Batista, de la Departamentul de Fizică al Universităţii din Oxford.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ